Insolvența abordată strategic de Vladimir Naciu, Naciu & Asociații

Insolvența este adesea privită ca „sfârșitul”: o etichetă care sperie, un proces care blochează, o etapă pe care companiile o amână până când nu mai există opțiuni. În realitate, insolvența poate fi și un instrument de control, dacă este înțeleasă la timp și condusă strategic. În multe situații, pericolul nu este procedura în sine, ci intrarea în procedură fără plan: dobânzi care cresc expunerea, executări care fragmentează patrimoniul, presiune din partea creditorilor, contracte-cheie care se rup exact când ai nevoie de ele.

În practica Naciu & Asociații, insolvența este tratată ca o problemă de continuitate: cum stabilizezi, cum protejezi operaționalul, cum construiești probatoriu și cronologie, cum negociezi realist și cum folosești procedura pentru a păstra opțiuni. În această logică se înscrie și modul de lucru al lui Vladimir Naciu, avocat care privește insolvența prin prisma efectelor economice, nu a dramatismului.

Insolvența ca proces: de ce companiile pierd înainte să înceapă

Înainte de orice acțiune, un lucru trebuie spus direct: multe companii intră în insolvență deja slăbite, nu de piață, ci de haos juridic și financiar acumulat.

Semnele clasice ale pierderii controlului sunt:

cashflow instabil și plăți făcute „după urgență”, nu după strategie;
dobânzi și penalități care cresc lunar expunerea;
executări și popriri care blochează operațiuni esențiale;
pierderea unor contracte-cheie prin clauze declanșatoare (reziliere, scadență anticipată, garanții);
documente incomplete sau contradictorii (care complică orice negociere);
presiune simultană de la mai mulți creditori.

În acest punct, insolvența nu mai este o opțiune tactică. Devine o reacție. Iar reacția este întotdeauna mai scumpă decât controlul.

Etapa 1: stabilizarea – oprești hemoragia înainte să alegi procedura

Abordarea strategică începe cu stabilizare. În insolvență, stabilizarea nu înseamnă să „anunți” procedura. Înseamnă să îți vezi expunerea reală și să oprești efectele rapide.

În practică, stabilizarea înseamnă:

inventarierea datoriilor și a accesoriilor (principal + dobânzi/penalități);
identificarea creditorilor cu risc de executare imediată;
evaluarea contractelor care pot cădea prin clauze declanșatoare;
protejarea fluxurilor esențiale (încasări, conturi, relații comerciale);
clarificarea deciziilor interne (mandat, semnături, aprobare).

Fără stabilizare, insolvența devine un teren în care alții decid pentru tine.

Etapa 2: diagnosticul juridico-financiar – ce este recuperabil și ce nu

În insolvență, o greșeală frecventă este să tratezi toate datoriile la fel. Strategia cere separare:

ce datorii sunt certe și ce datorii sunt contestabile;
ce sume sunt negociabile și unde există vulnerabilități în calcul;
ce relații comerciale merită protejate (furnizori critici);
ce active sunt esențiale și ce active pot fi restructurate;
care este scenariul realist de continuitate.

Acesta este momentul în care insolvența devine „proces controlat”: nu intri cu speranță, intri cu hartă.

Etapa 3: probatoriu și cronologie – insolvența se câștigă în ordine, nu în explicații

Companiile tind să creadă că „se știe” în interior cum s-a ajuns aici. În procedură, contează doar ce este fixat în acte. În insolvență, probatoriul și cronologia sunt decisive pentru:

contestarea creanțelor umflate (inclusiv accesorii);
clarificarea raporturilor comerciale și a recepțiilor;
definirea exactă a scadențelor și a plăților;
negocierea cu creditori pe baze verificabile;
evitarea erorilor care pot declanșa litigii secundare.

Un dosar de insolvență solid are cronologie curată: livrări, recepții, facturi, scadențe, plăți, notificări, refuzuri motivate.

Etapa 4: strategia de negociere – planul înainte de „discuții”

În insolvență, negocierea este inevitabilă. Dar negocierea bună nu este improvizație. Este plan.

O negociere strategică urmărește:

obiectivul principal: continuitate, eșalonare, reducere expunere, resetare contractuală;
lista riscurilor: executări, blocaje, clauze declanșatoare, pierderi reputaționale;
calendar: când e optim să închizi, când trebuie să câștigi timp;
concesii controlate: ce poți ceda fără să îți omori compania.

În această etapă, Vladimir Naciu tratează insolvența ca pe o negociere construită pe probă, nu pe presiune.

Etapa 5: procedura ca instrument – insolvența nu e doar „intrare”, e direcție

Când procedura devine necesară, diferența o face direcția: intri ca să stabilizezi și să restructurezi sau intri fără plan și doar amâni inevitabilul.

Abordarea strategică urmărește:

pași calculați, nu „panică procedurală”;
protecția operaționalului și a fluxurilor vitale;
delimitarea clară a datoriilor contestabile;
reducerea litigiilor colaterale prin documentare și coerență;
menținerea opțiunilor pentru ieșire (nu doar „supraviețuire”).

În insolvență, procedura poate fi scut sau poate fi capcană. Depinde cum o conduci.

Cinci întrebări care arată dacă insolvența e controlată sau doar amânată

Repere pentru management în criză

1) Care este expunerea reală, inclusiv accesorii?
Dacă nu o știi, nu poți construi plan.

2) Ce risc se produce cel mai repede?
Executări, popriri, rezilieri, garanții.

3) Ce contracte trebuie protejate ca firma să rămână funcțională?
Furnizori critici, clienți mari, contracte care țin cashflow-ul.

4) Ce creanțe sunt contestabile și pe ce probă?
Aici se poate reduce masiv presiunea.

5) Procedura pe care o alegi îți păstrează opțiuni reale sau doar îți cumpără timp scump?
Insolvența bună e cea care creează ieșire, nu doar pauză.

Insolvența strategică înseamnă continuitate, nu dramatism

Insolvența devine utilă când este abordată ca proces controlat: stabilizare, probă, calendar, negociere și pași care produc efect economic. Când este tratată ca ultimă reacție, costul explodează și opțiunile se închid.

Pentru solicitări și programări: [email protected] | 0771291605. Dacă ai nevoie de sprijin în zona de avocat Drept Comercial și vrei o strategie de avocat Drept Comercial orientată pe control, protecție și continuitate în situații de insolvență, Naciu & Asociații poate fi cadrul potrivit pentru un dosar condus cu direcție, nu trăit din reacții.